Cacat, foc si noncoformism. Ep.5. Inmormantarea.

{ID} / MiniMe / Cacat, foc si noncoformism. Ep.5. Inmormantarea.

Cacat, foc si noncoformism. Ep.5. Inmormantarea.

01.02.2010 - 01:05
Subiecte: accidente, cacat, familie, foc, nonconformism

Maica-mea-mi spunea ca-mi trebuie o geaca, ceva, imi trebuiesc haine pentru ca nu trebuie sa arat ca un boschetar la inmormantare, nu da bine ca se mai uita oamenii, neamurile. M-a enervat maica-mea ca da 2 bani pentru ce cred altii dar dupa cateva zile, am zis ca as putea sa fac asta. As avea nevoie de niste haine. Cu o zi inainte de inmormantare mi-am luat niste haine. Unele mai negre, asa, ca de inmormantare, sa nu par chiar atat de badaran plus o geaca incredibil de calduroasa. Am cheltuit toti banii mei.

Am ajuns acasa. Vad ca o femeie, singura, se chinua sa faca coliva. Se chinuia pentru ca era prea multa coliva si pentru ca nu aveam ligheane, castroane destul de incapatoare pentru cantitatea de coliva care era. M-am oferit s-o ajut, sa impartim coliva in doua – ia o parte, eu o parte. Am facut coliva.
In fine, a 2-a zi dupa facerea colivei era ziua inmormantarii. Azi suntem in 29 si nu stiu cand a murit exact. Cred c-a murit pe 21 Ianuarie si-a fost inmormantat pe 23 Ianuarie. Si stiu ca inmormantarea a fost intr-o Vineri. De dimineata m-au trezit niste femei care-au intrat in casa sa pregateasca ce era de pregatit pentru biserica. Inmormantarea era la 12 dupa-amiaza si deja pe la 10:30 toata lumea care era la mine-n casa era plecata la biserica. Eu am zis ca vin exact cand trebuie, la 12 cand se pregatesc de drum spre mormant etc..

Printre toti astia care-au plecat spre biserica devreme, a fost si sor-mea numai c-am retinut-o putin timp, moment in care i-am spus ca nu trebuie sa dramatizeze si sa le faca competitie la bocit celorlalte rude de-ale lui precum panaramele de surori, nu. Sa fie cool pentru c-am ramas 3 oameni si… o sa fie bine, o sa ne descurcam. Nu stiu exact ce-am vrut sa o fac sa inteleaga dar cred c-a inteles.

Am ajuns. Ma uit in stanga, cineva apleaca capul, ma uit inainte, altcineva se da la o parte din drumul meu c-o privire de parca as fi vinovat de tot ce se intampla. Poate mi s-a parut. Ah, uite! Niste rude de-ale lui, barbati toti, cu care cred c-as putea vorbi ceva. Ma duc spre ei si deodata se intorc unul cate unul cu spatele. Cacat, alte pizde. Pizde frate pentru ca aia sigur nu erau barbati. Nu-mi prea venea sa cred. Eram banat, de fapt? Asta se intampla? Eu si maica-mea eram vinovati pentru ce si-a facut asta?

In mintea mea-mi bag pula-n ei si ma intorc sa intru in capela. Nimeni nu ma baga in seama. Frate, nu e posibil sa nu ma bage nimeni in seama si ma refer la rudele lui. Chiar nu ma stiu? Sunt eu, ala mic, slab si pistruiat care-a stat mai bine de 10 ani cu el. Ala care i-a inghit toate cacaturile! Cacat, imi dadeam seama ca nu trebuie sa gandesc asa. Adica, un om, care ar fi trebuit sa fi fost important pentru mine, a murit.

M-am dus la biserica, vroiam sa fiu acolo, pe drumul lui spre mormant. Cred ca vroiam sa fiu sigur de fapt ca s-a dus de tot. Si, nu ma condamn ca gandeam asa. Adica, chiar sunt ok. Chiar sunt. In capela, maica-mea plangea, sor-mea era si ea pe-acolo. Il urca-n masina iar masina se indreapta spre “locu’ faptei” adica sa treaca pe la mine prin fata – n-am inteles exact de ce trebuia facuta treaba asta dar am presupus ca atat timp cat e vorba de Romania si religie, ce mai conteaza inca o idiotenie.

Intre timp, Axell, din maxi-taxi, pe strada, ma vede, coboara, ma aborda. Oh, bine. Gata, eram in zona casei mele, mergem sa bem un Jack Daniels, asa, sa ne incalzim. Cacat, intr-un final, am pierdut mortu’. L-am pierdut pe Nicu. N-am fost la inmormantare si nici la pomana de dupa. Deci, nu e nimic deosebit in articolul asta cu exceptia ca eu n-am fost la inmormantarea omului pe care eu trebuia sa-l consider “tata” in ultimii 10-11 ani.

Si, ca, prietenii mei fac glume pe seama lui Nicu. Asa-l chema, Nicu. Si, eu sunt de acord. Sunt de acord pentru c-a fost o pizda. Frate, putea sa fie barbat si sa plece din casa, tot barbat ramanea. Vorbea cu mama ce era de vorbit, se impartea ce era impartit si gata balamucul. Dar tot barbat pleca, putea sa vorbeasca calm, sa nu mai tipe, sa nu se mai faca de cacat, sa nu ma mai faca de cacat. In fine, putea sa fie mult mai bine. A fost un cacat de om.